Campania de daramare a zidului din jurul Casei Poporului, inceputa de ceva vreme, s-a lovit intotdeauna de lipsa de viziune a celor care raspund de el. Care, de altfel, nici nu-i inteleg semnificatia. Pentru a nu exista confuzii, iata: zidul îi apartine lui Ceausescu si exprima felul in care acesta se raporta la oras si locuitorii acestuia. Este naiv cel care îi acordă prezumtia de utilitate. Dimpotrivă, este o bariera in dezvoltarea orasului si in reconectarea unor zone despărtite atât de brutal. Spatiul de garda din jurul Casei Poporului consuma de peste 20 de ani, fara sa produca nimic. Am simtit mandria in glasul unor oficiali romani care afirmau ca datorita gardului a avut loc Summitul NATO la Bucuresti si cat a castigat Romania investind zeci de milioane in sistemul de supraveghere. Traim intr-o tara condusa de nebuni fara simtul realitatii. Insa daramarea zidului n-ar fi doar un gest; ar genera dezvoltare. Durabilă. Deschizând, odata cu daramarea zidului, un amplu spatiu public pentru arta contemporana in fata MNAC si conectand zona cu parcul Izvor si zona Brezoianu, orasul ar “inflori” instantaneu. Bucurestiul trebuie sa devina ofensiv si sa genereze interes international, daca vrea sa mai construiasca ceva major pe bani privati in urmatorii 5 ani. Dacă daramam zidul cu mare tam-tam, cu cativa politicieni din vechea garda legati cu lanturi de gard, iar tinerii urbani “infometati” de arta contemporana praduind stucaturile de mare valoare artistica, pe muzica “Another brick in the wall”, precis prindem CNN fara sa platim vreun sfantz reclama. La 550 de ani de atestare a Bucurestiului, gestul asta ar fi mai vizibil si “vandabil”, decat încă un alt priveghi mediatic pentru Bucurestiul vechi, la care ne plangem iar cat de prosti si incompententi suntem. Vad ca jerbele de flori au umplut deja tot orasul. Hai noroc!