E un moment bun sa ne uitam mai atent la relicvele amenajarilor peisajiste din oras (asa se cheama la manualul de urbanism) si sa incercam sa intelegem de ce si pentru cine exista ele. Este o intrebare pe care merita sa ne-o punem si n-ar strica sa avem si un raspuns. Fara acest exercitiu de cultura urbana sa nu avem pretentia ca suntem oraseni! Te-ai prins, taticu’? Orasul este croit de noi, asa incat orice stalp cu lumina, petic de iarba sau piatra are un rost urban, adica exista pentru ca cineva s-a gandit ca este nevoie de el acolo. Asa se face un oras, asa creste si exista. El consuma energie si munca, consuma resurse de tot felul, care se traduc in final in bani. Multi bani din buzunarul fiecaruia dintre noi, sau chiar din ce va urma sa vina in buzunarul copiilor nostri. Din tot efortul asta continuu, orasele “frumoase” si importante ale lumii isi construiesc si-si valorifica investitia, o transforma in patrimoniu si si-o transmit mostenire lor inselor. Spatiul verde respecta aceleasi reguli. El trebuie sa fie util intr-un oras modern. In Bucuresti, se poate observa ca “marile” amenajari de sezon sunt facute dupa criterii contrare a ceea ce inseamna reabilitare urbana. De exemplu, vizibilitatea interventiei pare sa fie obiectivul numarul unu. Nu conteaza ce, si nici unde. Ce conteaza e sa vezi taticu’ ca se face ceva. Si trebuie sa fie spectaculos. Sa remarci. Sa te uimesti de creativitatea edilului. Un al doilea lucru esential este perisabilitatea. N-ai sa vezi ceva ce dureaza mai mult de o luna; se strica, se fura, e iarba, nu are cum sa iasa la inventarul de la iarna. Hai sa numaram panselutele din rondul central de la Universitate. La palmierii de iarna se baga cineva? Ar fi interesant de facut public bugetul consumat de edilii nostri pe spatii verzi, dar nu o suma pausala, ci pret la legatura. Incepe iar sezonul, taticu’…