Ha-Hastanul este o ţară descoperită de  designerul Carla Szabo în ultima ei lucrare, o carte de benzi desenate. Este o ţară simpatică, asemănătoare, pe alocuri, cu a noastră. Numai în Ha-Hastan se poate întampla să ai o lege care nu te lasă să faci ce e normal să faci într-un parc. În acelaşi timp, în Ha-Hastan se construieşte inghesuit între blocuri, pentru că cineva a uitat să declare spaţiul verde, verde. Ca ridicolul să fie complet, băieţii harnici de la spaţii verzi au început să umple spaţiile libere din parcuri, ca să poată raporta plantări la hectar. Astfel avem parte de o pepinieră plantată în Cişmigiu, acolo unde un peisagist celebru a facut, acum 100 de ani, o poieniţă. Restaurarea parcului Cişmigiu va însemna curăţarea de mulţimea de boscheţi şi pomişori plantaţi aiurea. Dar nu ştiu dacă ne lasă legea.  În schimb livezile n-au ce căuta între blocuri. E ca şi cum ai creşte porcul la bloc şi noi ne uităm la Viena. Spaţiul verde în oraş trebuie administrat în stil urban, adică să fie folosit şi integrat organic cu funcţiunile din jur: pomii au nevoie să fie frumos “coafaţi” în fiecare an; spaţiile verzi trebuie văzute ca grădini vii, care trebuie administrate şi extinse – acolo unde există spaţiu; şi tot aşa…

Refacerea profilului de stradă presupune uneori defrişări şi replantări. Problema este cum faci asta eficient şi cu impact pozitiv asupra calităţii vieţii. Cadastrul spaţiilor verzi a fost tratat ca o glumă de către primării, iar cartarea şi dezvoltarea acestora nu se poate face fără să intervii asupra proprietăţii. Aştept şi eu primul primar din Ha-Hastan care vine cu o strategie şi un plan de achiziţii de teren pentru spaţii verzi. Cât teren s-ar fi putut cumpăra cu cele 10 milioane de euro date pe ceasuri?