Ca în fiecare an, pe lângă bucuria de a circula mai uşor prin Europa, ne-am virusat de diversitatea culturală a acestui colţ de glob. Este spectaculos să vezi cât de diferiţi şi în acelaşi timp cât de previzibili suntem ca europeni. De exemplu, avem ceva în comun: ne place să ne descoperim, înăuntrul nostru, ca oameni într-un angrenaj social. Cu riscul de a deveni introvertiţi sau uneori blocaţi în clisee de propagandă, filmul european este preponderent umanist. Este o piesă de artă, în care omul, emoţiile lui şi relaţiile lui cu alţi oameni reprezintă tema principală. Rareori vezi un film despre modele, despre eroi mitici care se confundă cu realitatea. Succesul si happy-end-ul nu sunt obligatorii şi, din aceasta cauză, sunt excepţii chiar. M-a amuzat întotdeauna cum la “tipul filmului” european, categoria dramă şi comedie neagră sunt dominante. Dar mai lăsaţi-mă-n pace, mai vrem să ne şi râdem! Păi uitaţi-vă la televizor, că oricând îl deschizi, râzi până dai în plâns.

Dar uite, anul acesta, printre filmele lansate lansate la Festivalul Filmului European, se află şi documentarul “Metrobranding”. Un film românesc şi european sută la sută. Un film despre România de azi, România dinainte de ‘89 şi despre noi. Cu un umor fin şi recuperator, un film făcut cu respect pentru oameni şi memoriile lor. Un film cald, în care cei doi creatori, Ana Vlad şi Adi Voicu, îndrăznesc să facă un documentar în care bunul simţ este element stilistic. Ce-i acela “bunul simţ”, şi cum poţi construi cu el un film? Poate este ingredientul de care avem nevoie acum mai mult ca oricând. Într-o criza mondială, generată de consumerism excesiv, bunul simţ devine un reper de construcţie, în artă, în business, în dezvoltare socială. Avem nevoie de mai mult bun simţ, şi noi şi Europa. Se mai găseşte şi pe la noi, în sticluţe mici şi bine ascunse. Căutaţi-le. Duceţi-vă la film.