Dâmboviţa nu a fost niciodată un rău suficient de mare încât să genereze poduri maiestoase. Nu avea rost să faci aşa ceva. Saligny a fost un mare inginer şi podul de la Cernavoda mai impresionează şi astăzi, dar la Bucureşti s-a rezumat la construcţii civile. Şi totuşi podurile de mici dimensiuni, poate uneori chiar umile, au avut rolul lor în creşterea oraşului. Podul Calicilor este unul dintre aceste brand-uri ale Bucureştilor şi cară după el o întreagă serie de poveşti. Era tocmai legătura organică între Şelari şi Calea Rahovei, două străzi comerciale extrem de vii, pentru mai mult de 150 de ani. Podul din lemn simplu s-a dus odată cu acoperirea Dâmboviţei în dreptul Palatului de Justiţie. Circulaţia din ce in ce mai intensa si sistematizarea zonei au rupt legatura organica dintre cele doua artere, blocand vadul de oameni si subminând prosperitatea celor doua strazi. În dorinţa de a recupera istoria Bucureştiului vechi, Primăria a avut ideea de a reface această conexiune pentru pietoni şi biciclişti, oferindu-le o parte din vechea Cale a Rahovei și extinzând Centrul Istoric, blocat până acum de marile artere de circulaţie care îl înconjoară. Podul făcut la nivelul străzii este din lemn, o adevărata platforma de stat la soare în zilele plăcute, și face legătura dintre Şelari şi Bulevardul Unirii. Aducerea pietonilor pe mijloc, lângă fântâni, odata cu mutarea traficului şi a parcărilor în spate, a transformat acest bulevard intr-o Rambla a marelui palat. Pe dealul Parlamentului mişună oameni şi copii care se bucură de priveliştea extraordinară asupra oraşului. Primarul a tăiat astăzi panglica micului pod de lemn, în uralele miilor de bucureşteni. Copii desculţi au sărit în apa curată a Dâmboviţei, prezentând un dans sincron în admiraţia mută a jurnaliştilor străini veniți în număr impresionant. Bucureştiul a intrat in cartea recordurilor cu inaugurarea celui mai mic pod din Europa, dar cu cei mai fericiţi locuitori.