Bulevardul Aviatorilor avea tot ce-i trebuia unui monument istoric de referință  în  peisajul urban al Bucureștiului: o poziționare unică în oraș, un profil de stradă special, un asamblu statuar reprezentativ. Pavajul de piatră cubică specială, de mici dimensiuni, închis la culoare, era flancat de borduri grele de granit. Frontul de case retras de la stradă, beneficia de protecția aliniamentului de pomi cu coroane impunătoare. Viteza mașinilor nu putea fi prea mare din cauza pietrei cubice, iar cele două bretele ce deserveau frontul de case aveau un farmec aparte. Una peste alta, îți făcea plăcere să te plimbi sau să faci jogging pe-acolo, dacă n-aveai norocul să ai o casă ‘la șosea’. Ei bine, în ultimii câțiva ani am urmărit spectacolul fascinant cu titlul ‘cum se poate strica totul din aproape în aproape’. Întâi s-a asfaltat; ni s-a explicat că piatra cubica nu se poate repara. Odată cu asfaltul au fost înlocuite și bordurile de 100 de ani. Se circulă acum mai repede și mai bine. Ca urmare, cum era de așteptat, traficul a crescut, coada la stop s-a extins instantaneu. Ca întotdeauna, o greșeală o generează în lanț pe a doua. Cum rezolvam acum problema de trafic? Răspuns: pasaj. Iar rampa de intrare poate fi făcută doar de pe breteaua din fata frontului de case. Ce grozav va fi pentru vila de la șosea să-i treacă trenul prin față!

Ne-am ales cu încă o traversare în bătaie de joc pentru proprietăți, istorie și mai ales oameni. Am aruncat la gunoi un spațiu iconic al Bucureștiului pentru un pasaj rutier banal și șansa unui trafic mai aglomerat ca înainte. O altă risipă de bani și o viziune urbană depășită și păguboasă pentru oraș. Păcat.