Se discută în diverse cercuri de mult timp despre Dâmbovița și cum să o repunem în circuitul urban. Și totuși, după ce ne-a îndeletnicit timp de 30 de ani cu plantări și replantări pe trotuarele înguste ce marginesc superbul canal de beton, nimeni nu pare să-și pună întrebarea de ce acești pomi nu cresc mai mari de 3 metri. Imbrăcatul în flori și transformarea malului într-o mare jardinieră nu ajută la recuperarea acestui spațiu. Traficul pe 3 benzi pe un Splai care-a fost gandit ca o “diametrală” nu va permite orașului să se apropie de apă altfel decât până acum (adică stângaci și primitiv), chiar dacă băgăm milioane de euro în amenajări floricole.

Nici bărcile așezate pe luciul apei n-au puterea să te miște în vreun fel. Și totuși… daca ai avea un luciu de apa mai întins, cu repere interesante pe mal sau în jur, niste maluri inundate în verdeață, cu umbră și un spațiu tampon care să țină departe zgomotul și poluarea traficului, vâslitul ar putea deveni o atracție.

Un astfel de loc există chiar în mijlocul Bucureștiului, lângă noua clădire a Bibliotecii Naționale. Inconjurată de garduri de toate soiurile și, până de curând, de un șantier ce părea etern, cele câteva sclipiri ca Flugtag sau demonstrațiile sportive pe apă nu au atras prea multă lume în zonă.

Proiectul Asociației Ivan Patzaichin vine cu o viziune pentru locul ăsta. Nu doar cu un ponton cu bărci sau o terasă de vară. Spațiul din fața Bibliotecii Naționale ar putea deveni un promotor al parcurilor naturale, acelea în care folosești bicicleta, calul sau barca. Mai mult decât atât, s-ar transforma dintr-un spațiu de tranzit, ce ocupă inutil și inestetic un loc central și care nu-și justifică costurile dacă ne gândim la numărul de vizitori, într-o “destinatie” interesantă. Și pentru bucureșteni, și pentru turiști. Mulți sunt sceptici că așa ceva se poate face. Ei bine, se poate. Și chiar foarte repede.