Ma gandesc cum va fi la anul pe vremea asta pe DN1 la ora 6 seara si ma trezesc transpirand ca intr-un cosmar. Constructia unui numar foarte mare de birouri intr-o zona cu infrastructura nedezvoltata devine un handicap major in operare. Pierderile de timp din trafic se transforma cu fiecare zi in pierderi economice, de confort urban si, ce este mai grav, in disconfort psihic… V-ati uitat ce fetze avem cu totii cand stam in linie si cum ne bucuram cand abia ne miscam ? Taxiurile si unii mai cutezatori o iau pe trotuare. Cand iti taie “smecherul” fatza ma simt norocos ca nu purtam arme. Telefoanele mobile se incing si suntem conectati cu urechelnitza la network. Traim cosmarul anilor ’70 din marile orase europene. Repetam aceleasi greseli fara sa incercam macar sa facem ceva. Legislatia actuala de interventie in urban este haotica, pentru ca nu ajuta administratia acolo unde aceasta ar trebui sa actioneze, mai precis in proiectele mari de infrastructura. Si se margineste sa schimba borduri si sa puna asfalt. Adica, pe langa faptul ca are probleme de management, nici nu reuseste sa-si armonizeze interesele cu cele ale proprietarilor si dezvoltatorilor, pentru ca deocamdata suntem intr-un cerc vicios in care interesele unei parti sau ale alteia devin piedici pentru toata lumea. Aici ar trebui sa intervina un cadru legal inteligent, suplu si transparent. Proprietarii doresc sa-si fructifice proprietatea, dezvoltatorii imobiliari dezvolta cat mai multi metri patrati fara sa-i preocupe infrastructura, pentru ca doar construiesc si apoi vind imediat, iar noi, care mai vrem sa si traim in acest oras, ne plangem tot timpul de ce groaznic este. Pana nu se rupe pisica nu se intampla nimic. Cine o rupe? De unde dracu’ incepem? Cine se pricepe?