Dupa 20 de ani de la Piata Universitatii-adevarata piata a Revolutiei pentru cine a fost acolo pe 21 (nu eram mai mult de 2000 de oameni!) – a ramas neschimbata ca spatiu. Impopotonata de diversi primari si directori de institutii din zona, ingropata in reclame si semne de circulatie, Piata Universitatii a ramas aceeasi mare intersectie pe care nu o poti ocoli daca treci prin Bucuresti. De cate ori s-a intamplat ceva important in Bucuresti, incepand cu 21 decembrie 1989, s-a intamplat aici, in aceasta intersectie. Insa cat de mult povesteste aceasta piata istoria acestor ani? Cele cateva simboluri improvizate, ridicole prin amplasament si mod de exprimare publica, reflecta exact ce si-a dorit noua (pe atunci) putere politica care a investit milioane de euro in Ţeapa Revolutiei tocmai pentru a muta centrul de greutate de pe aceasta piata publica ce inca aduna aspiratii diferite de a lor. Dupa 20 de ani au reusit. Piata Revolutiei este in alta parte iar acum vom avea langa chitara sparta a lui Negoita, caruta cu paiate, o mostenire pentru Oprescu de la nu se mai stie cine. Sa nu credeti ca acum as incepe sa pledez pentru un alt monument, inutil si hâd care sa fie ”al nostru, al poporului”. Nu despre asta este vorba. Ci despre un pic de bun simt si de respect pentru oamenii acestui oras, pentru felul in care au folosit aceasta piata timp de 20 de ani. Tot ce sper este ca in 2010 se va lansa un concurs international pentru regandirea acestei piete. Poate ca altii, din afara, vor vedea ce noi acceptam sa uitam atat de usor. Piata Universitatii trebuie sa reprezinte Bucurestiul viitorului, aspiratia acestui oras. Si totusi, fara a arunca la gunoi istoria de care inca depindem.