Pentru al doilea an consecutiv am testat un nou mod de plimbare, Delta ‘la picior’. De fapt – Delta la pagaie. Alunecarea în surdină, cu canoe, este o senzaţie unică şi greu de descris. Trebuie să experimentezi aceasta tupilare prin canale, printre păsări şi animale care aproape nu mai există din viteza bărcilor cu motor. Bărcile de fibră şi motoarele cu mulţi cai putere au aruncat în uitare elegantele lotci negre. Ici şi colo mai vezi câte una, trasă la mal, semi-abandonată sau folosită ocazional la pescuit de câte un bătrân pescar care nu-şi permite o barcă de plastic. Delta suferă şi ea de sindromul urban: dotate cu boxe şi manele, bmw-uri contra mercedes-uri, parcă-s la semafor pe Magheru. Micul nostru grup de 3 bărci e o curiozitate; lumea ne face poze şi ne simţim la fel de importanţi ca pelicanul.  Iar dacă le facem cu mâna, ni se răspunde cu hola sau guten tag. Nimeni nu îşi poate închipui că nişte români, ca şi ei, pot fi atât de ridicoli încât să vâslească zeci de kilometri în loc să bage gaz. Doar străinii ce mai fac astfel de experimente. Nu întâmplător ghidul nostru e neamţ, că n-am găsit un ghid român să facă asta. Dacă încerci s-o sugerezi ca pe o variantă de a face turism, localnicii se uită curios la tine. Păi am băgat 3 mii în barcă şi 6 în motor ca să mă preling prin baăta ca bunică-miu? Doar lumea vine aici să se simtă bine, aşa că pensiunile au faianţă de Spania, mobilier de inox şi perdele de birou verticale. Avem şi jacuzzi, scrie pe-o poartă. Undeva în pădurea Letea, sute de cai sălbatici vin cu grija la mal să se adape şi noi trecem uşor pe lângă ei. Nu-ţi vine să crezi că mai există aşa ceva. Pe fundal se văd acoperişurile de stuf din satul Sfiștofca, unde casele albe au fost abandonate pentru construcţii din bolţari, cu gips-carton. Poate vin şi la noi turişti, ne spune proprietarul. Poate!